CNOSOS, Apogeul culturii minoice

 A existat Minotaurul? Ovidiu a scris pentru prima data această istorie în timpul lui Augustus, l amulta vreme după ce cretanii au închis monstrul jumătate om, jumătate taur într-un loc apropiat de Cnosos.

               Întemeiată înainte de anul 3000 î.Hr, capitala civilizației minoice s-a descoperit la 5 km de coasta nordică a Cretei. Către anul 2000 î.Hr. s-a construit un palat de complexuri desenate, care a fost distrus trei secole mai târziu și la scurt timp după aceea a fost reconstruit. În jurul anului 1550 î.Hr. palatul a fost distrus de erupțiile vulcanului Thera, din insula Santorini. Un secol mai târziu, orașul a fost invadat de soldații micenieni și palatul a fost demolat definitiv prin anul 67 î.Hr. Ruinele orașului și ale palatului nu au fost explorate până în 1900, când arheologul britanic Arthur John Evans a descoperit vestigiile celui de-al doilea palat, iar dedesuptul acestuia, resturile primului. 

               În palat se remarcă în mod special Marea Sală a Tronului, care pune în evidența concentrația puterii care a motivat o construcție atât de ambițioasă. În interiorul acestuia domină tronul din alabastru, în care Evans specula că se așeza chiar Minos, legendarul rege al Cnososului. Potrivit mitologiei grecești, acest palat conținea un labiritnd unde locuia un monstru cunoscut sub numele de Minotaur.  

                Povestea acestuia este un mit și pornește de la nașterea lui Zeus, stăpânul zeilor olimpieni. Pentru a împiedica să fiedevirat de Cnosos - tatăl sau -, mamă lui Zeus l-a ascuns într-o peșteră din muntele Ida, în Creta, unde a supraviețuit cu hrană adusă de capra Amaltea. 

               Când a crescut, Zeus s-a îndrăgostit de Europa, fiică regelui fenician Agenor. Transfrmat într-un magnific taur, zeul a răpit-o. Din această unire, s-a mascut Minos, care a guvernat insulă și Marea Egee.  

        Mitul Minotaurului

               Ovidiu a relatat acest mit în operă sa, "Metamorfozele". Soția lui Minos, regele Creței, a avut relații amoroase cu un taur și rodul relației lor a fost un monstru jumătate om,jumătate taur, cunoscut ca Minotaurul. Minos l-a închis într-un labirint tenebros creat pentru Dedalus, care era atât de complex, încât cei care intrau în el nu mai reușeau să iasă niciodată. Pentru a-și satisface lăcomia, i-a condamnat pe atenieni să plătească un tribut brutal: în fiecare an trebuia să-i dăruiască șapte bărbați și șapte femei. 

              Tezeu, fiul regelui Egeu, să oferit să facă parte din tribut cu intenția de a omorî monstrul. A pornit pe mare cu o barcă cu vele negre care avea și vele albe, pe care eroul trebuia să le ridice la întoarcere pentru că tatăl sau să știe că a ieșit victorios. Ariadna, fiica lui Minos - care, potrivit lui Homer, avea păr blond - , s-a îndrăgostit de el și i-a dăruit un ghem de lâna pe care Tezeu l-a desfășurat de la intrarea n labirint. Cu ajutorul acestuia, a reușit să iasă din labirint după ce a ucis Minotaurul și s-a refugiat cu Ariadna în insulă Naxos,în Ciclade. 

              Acolo, Tezeu a abandonat-o pe Ariadna, care urma să devină soția lui Dionisos, și și-a continuat călătoria alături de camarazii lui până în Atena. Uitând să își schimbe venele negre, regele Egeu - tatăl său - a crezut că fiul său a murit și s-a aruncat în mare. (De atunci, marea a primit numele său) Tezeu a fost numit rege și a guvernat până la sfârșitul zilelor sale.  

             Se crede că religia minoica originală păstrează o bună parte din tradițiile neolitice. Figura sa principală era Zeița-Mamă, menționată în tablitele antice că "Stăpâna Labirintului". În artă micenina, găsim reprezentări ale Zeiței Șerpilor care sunt, probabil, reprezentări ale aceleiași divinități. Credincioșii depun ofrande în locurile sacre - asupra tuturor grotelor - sub formă figurinelor de teracotă. Unul dintre sanctuarele cele mai importante este peștera Kamares, din muntele Ida.  

            Totuși, religia minoica nu se circumscrie doar la aceste locuri sacre, chiardaca palatele din Cnosos ar fi trebuit să fie temple guvernate de o forță spirituală, întrucât în interiorul sau abundă manifestările artistice ale acestei naturi. 

       Arhitectura mitică

             "Un palat cretan e alcătuit dintr-un ansamblu de complexuri adiacente, adevărate labirinte care își au originea în legenda labirintului din Creta, asociat cu eraou Tezeu și cu Minotaurul. Palatul se înalță deasupra unei ample terase fără ziduri de apărare și se desfășoară împrejurul unei mari curți interioare însorite, care înconjoară galeriile. Accesul la această curte se face printr-o poartă monumentală cu nelipsitele coloane, având  legătură, probabil, cu galeriile prin care se ajunge la acropolele grecești. În jurul curții sunt dispuse încăperi rectangulare, legate între ele prin păsărele înguste, curbate. În partea aristocrată se alfa o sală de recepții și marea sală a tronului, care se indentifică prin poziția centrală a tronului de piatră și o bancă continuă, lipta de zid, pentru curtezane. Înafară de această sală mare - cea mai mare descoperită din palat - mai sunt încăperile private - unele de două etaje - destinate femeilor de la curte, formând o serie demici încâlcituri de camere rectangulare, realizate pentru a evita linia dreaptă în poziționarea ușilor. În continuare sunt terasele și ferestrele pentru iluminare. Ansamblul de la palat - care se pretinde a i autonom în economia și funcționalitatea sa - e completat de mori, cuptoare de pâine, depozite mari cu etaje trapezoidale, un fel de apenducte, canale de scurgere etc. Lângă palat există mari spații deschise, destinate jocurilor, după cum vedem mai târziu în arenele grecești." 

    (Jose Maria de Azcarate, Arhitectura: de la origini pana la Renaștere. Carroggios, 1992)