CNOSOS, Apogeul culturii minoice

 A existat Minotaurul? Ovidiu a scris pentru prima data această istorie în timpul lui Augustus, l amulta vreme după ce cretanii au închis monstrul jumătate om, jumătate taur într-un loc apropiat de Cnosos.

               Întemeiată înainte de anul 3000 î.Hr, capitala civilizației minoice s-a descoperit la 5 km de coasta nordică a Cretei. Către anul 2000 î.Hr. s-a construit un palat de complexuri desenate, care a fost distrus trei secole mai târziu și la scurt timp după aceea a fost reconstruit. În jurul anului 1550 î.Hr. palatul a fost distrus de erupțiile vulcanului Thera, din insula Santorini. Un secol mai târziu, orașul a fost invadat de soldații micenieni și palatul a fost demolat definitiv prin anul 67 î.Hr. Ruinele orașului și ale palatului nu au fost explorate până în 1900, când arheologul britanic Arthur John Evans a descoperit vestigiile celui de-al doilea palat, iar dedesuptul acestuia, resturile primului. 

               În palat se remarcă în mod special Marea Sală a Tronului, care pune în evidența concentrația puterii care a motivat o construcție atât de ambițioasă. În interiorul acestuia domină tronul din alabastru, în care Evans specula că se așeza chiar Minos, legendarul rege al Cnososului. Potrivit mitologiei grecești, acest palat conținea un labiritnd unde locuia un monstru cunoscut sub numele de Minotaur.  

                Povestea acestuia este un mit și pornește de la nașterea lui Zeus, stăpânul zeilor olimpieni. Pentru a împiedica să fiedevirat de Cnosos - tatăl sau -, mamă lui Zeus l-a ascuns într-o peșteră din muntele Ida, în Creta, unde a supraviețuit cu hrană adusă de capra Amaltea. 

               Când a crescut, Zeus s-a îndrăgostit de Europa, fiică regelui fenician Agenor. Transfrmat într-un magnific taur, zeul a răpit-o. Din această unire, s-a mascut Minos, care a guvernat insulă și Marea Egee.  

        Mitul Minotaurului

               Ovidiu a relatat acest mit în operă sa, "Metamorfozele". Soția lui Minos, regele Creței, a avut relații amoroase cu un taur și rodul relației lor a fost un monstru jumătate om,jumătate taur, cunoscut ca Minotaurul. Minos l-a închis într-un labirint tenebros creat pentru Dedalus, care era atât de complex, încât cei care intrau în el nu mai reușeau să iasă niciodată. Pentru a-și satisface lăcomia, i-a condamnat pe atenieni să plătească un tribut brutal: în fiecare an trebuia să-i dăruiască șapte bărbați și șapte femei. 

              Tezeu, fiul regelui Egeu, să oferit să facă parte din tribut cu intenția de a omorî monstrul. A pornit pe mare cu o barcă cu vele negre care avea și vele albe, pe care eroul trebuia să le ridice la întoarcere pentru că tatăl sau să știe că a ieșit victorios. Ariadna, fiica lui Minos - care, potrivit lui Homer, avea păr blond - , s-a îndrăgostit de el și i-a dăruit un ghem de lâna pe care Tezeu l-a desfășurat de la intrarea n labirint. Cu ajutorul acestuia, a reușit să iasă din labirint după ce a ucis Minotaurul și s-a refugiat cu Ariadna în insulă Naxos,în Ciclade. 

              Acolo, Tezeu a abandonat-o pe Ariadna, care urma să devină soția lui Dionisos, și și-a continuat călătoria alături de camarazii lui până în Atena. Uitând să își schimbe venele negre, regele Egeu - tatăl său - a crezut că fiul său a murit și s-a aruncat în mare. (De atunci, marea a primit numele său) Tezeu a fost numit rege și a guvernat până la sfârșitul zilelor sale.  

             Se crede că religia minoica originală păstrează o bună parte din tradițiile neolitice. Figura sa principală era Zeița-Mamă, menționată în tablitele antice că "Stăpâna Labirintului". În artă micenina, găsim reprezentări ale Zeiței Șerpilor care sunt, probabil, reprezentări ale aceleiași divinități. Credincioșii depun ofrande în locurile sacre - asupra tuturor grotelor - sub formă figurinelor de teracotă. Unul dintre sanctuarele cele mai importante este peștera Kamares, din muntele Ida.  

            Totuși, religia minoica nu se circumscrie doar la aceste locuri sacre, chiardaca palatele din Cnosos ar fi trebuit să fie temple guvernate de o forță spirituală, întrucât în interiorul sau abundă manifestările artistice ale acestei naturi. 

       Arhitectura mitică

             "Un palat cretan e alcătuit dintr-un ansamblu de complexuri adiacente, adevărate labirinte care își au originea în legenda labirintului din Creta, asociat cu eraou Tezeu și cu Minotaurul. Palatul se înalță deasupra unei ample terase fără ziduri de apărare și se desfășoară împrejurul unei mari curți interioare însorite, care înconjoară galeriile. Accesul la această curte se face printr-o poartă monumentală cu nelipsitele coloane, având  legătură, probabil, cu galeriile prin care se ajunge la acropolele grecești. În jurul curții sunt dispuse încăperi rectangulare, legate între ele prin păsărele înguste, curbate. În partea aristocrată se alfa o sală de recepții și marea sală a tronului, care se indentifică prin poziția centrală a tronului de piatră și o bancă continuă, lipta de zid, pentru curtezane. Înafară de această sală mare - cea mai mare descoperită din palat - mai sunt încăperile private - unele de două etaje - destinate femeilor de la curte, formând o serie demici încâlcituri de camere rectangulare, realizate pentru a evita linia dreaptă în poziționarea ușilor. În continuare sunt terasele și ferestrele pentru iluminare. Ansamblul de la palat - care se pretinde a i autonom în economia și funcționalitatea sa - e completat de mori, cuptoare de pâine, depozite mari cu etaje trapezoidale, un fel de apenducte, canale de scurgere etc. Lângă palat există mari spații deschise, destinate jocurilor, după cum vedem mai târziu în arenele grecești." 

    (Jose Maria de Azcarate, Arhitectura: de la origini pana la Renaștere. Carroggios, 1992)

             

          

STONEHENGE, Cercul luminii și al misterului

 Cum au putut construi anticii Stonehenge,având niște cunoștințe atât de sărace? Și cum au putut să transporte pietre atât de grele la o asemenea distanță?   

         Construit pe câmpia din Salisbury, sudul Angliei, este monumentul megalitic cel mai frumos - și mai enigmatic - din lume, dar și cel mai important din Europa, ca loc sacru preistoric. A fost construit la finele Epocii Pietrei și inceptul Epocii Bronzului, în trei faze care curpind șapte secole în total, din 2400 înainte de Hristot până în 1700 înainte de Hristos, după esitimarile arheologice. Probabil a fost, la început, un monument circular cu destinație ritualică, care era înconjurat de un șanț, asemeni altor structuri megalitice din jurul Angliei.  

          Pentru formarea cercului exterior de 30 de metri diametru, care poate fi văzut și în prezent, a fost necesară transportarea a 32 de blocuri - de peste 6 metri înălțime fiecare - din îndepărtații munți Perseli, în sud-estul Țării Galilor. În total, megaliții au trebuit să străbată 322 de km. O distanță enormă pentru niște pietre de o greutate ieșită din comun. Cum au reușit să transporte piatră? Acesta este doar unul dintre misterele care planează asupra cercului sacru Stonehenge, alături de cel vizavi de piatră pentru altarul central, adusă din altă regiune din Țara Galilor, și anume Pembrockshire.  

          Dovadă importanței religioase a complexului Stonehenge în epoca să este că împrejurul cerului s-au găsit mai mult de 400 de tumuli funerari, unii datând dinainte de 2000 înainte de  Hristos.

Astronomia preistorică

            Specialiștii consideră că Stonehenge era un observator astronomin unde se realizau atât măsurători, cât și ritualuri sacre. Precizia cu care au fost aplasate locurile ne face să credem că erau capabili să prezică solstiile de vară și de iarnă, echinocțiile și eclipsele de soare și de lună. Probabil puteau determina chiar și poziția Soarelui și a Lunii față de planeta noastă, fapt care le-ar fi permis să determine trecerea anotimpurilor. 

            Ne aflăm, prin urmare, în față uui calendar de piatră enigmatic, construit de o civilizație mai avansată decât se presupune a fi cea neolitică. Cum puteau să dețină cunoștințe atât de precise asupra astrelor și a mișcării acestora? Au construit Stonehenge pentru a venera, la fel ca templele precolumbiene, Soarele și Luna?  
             Cel mai probabil, cercul reflectă pentru ei trecerea anotimpurilor, ciclul natural al existenței, ciclul nașterii și al morții. Oricum, acest monument megalitic continuă să capteze, întrucât demonstrează ignoranța noastră față de popoarele ancestrale care au dispărut ducând cu ele și secretele lor. 

"Au avut druizii din Stonehenge legături cu grecii din timpul lor?"

Un cerc care se extinde

             Azi mai stau în picioare o parte din blocurile megalitice care au format, la început, patru cercuri concentrice. S-a speculat mult asupra adevăratei funcțiuni a acestui monument venerat de druizi. Aici se desfășurau ritualuri relaționate cu mișcările astrelor și, având în vedere umbra proiectată de pietre, solstițiul de vară era un monument de culme în viața spirituală a constructorilor săi misterioși.  

           Stonehenge a început să se degradeze după invazia romanilor. În 1797 s-a consemnat căderea pietrelor verticale și a unui buiardrug din vestul altarului. În 1900, cercul sacru a suferit noi daune care nu au fost reparate până în 1958, când au fost ridicate cinci blocuri căzute, rezultant configurația actuală, care este aproximativ cea găsită d eromania acum două milenii. 

          Pe catvea blocuri găsite s-au identificat gravuri de topor, care se utiliza în regiune la începutul anului 1500 i.Hr. Surprinzător este faptul că sunt urme ale unui anumit tip de pumnal, al cărui mâner este identificat că aparținând culturii micenieine (Grecia) din aceeași epocă. Fără îndoială, nu putem presupune că cele două civilizații au intrat în contact, cu toate că deja romanii descoperiseră similarități în acele timpuri. 

  Druizii din Stonehenge

           Deși religia druizilor a apărut la două milenii după Stonehenge, celții au folosit acest cerc magic pentru ritualurile și ceremoniile lor, în care solstițiul de vară avea o mare importantă. Druidismul celților antici a supraviețuit între secolele II i. Hr. și II d. Hr., deși în regiunile Marii Britanii care nu au fost ocupatedecatre romani au supraviețuit cu câteva secole mai mult, până au dispărut de tot, sub influența creștinismului. Sistemul lor religios părea a fi superior celui al descendenților. Credeau de asemenea în nemurirea sufletului, care după moartea corpuluise reîncarna curând într-un nou-născut. Din puținele mărturii care s-au păstrat, reiese că bărbații druizi erau împărții în trei ierarhii: profeți, poeți și preoți, ajutați de vrăjitori sau prezicători de rang inferior. 

          Druizii aveau cunoștințe important de astronomie, magie și fitoterapie. Atribuiau proprietăți miraculoase vâscului și stejarului, motiv pentru care ritualurile aveau loc în păduri formate dinacesti arbori.  

         Potrivit fragmentelor arheologice găsite, se pare că Stonehenge a fost capitala druizilor timp de mai multe secole. De fapt, grupul care practică ritualuri druidice continuă să se reunească în acest cerc sacru, în special pentru a sărbători solstițiul de vară. 

Elemente

 Muntele și Cerul  

         Copacii, pietrele și apa erau triada elementelor naturale în locurile sacre. În unele cosmologii ce spune că în centrul lumii se alfa un mare munte axial. Fiecare munte, în special dacă se consideră sacru, este simbolul centrului: punctul în care realitatea profundă coincide cu realitatea divină. Dar adevăratul centru se află în inima omului. Acolo este mai mult decât cheia acestui magnetism ciudat pe care îl posedă unii munți. Noi, ființele umane, simțim o dorință inexplicabilă de a ajunge în centrul acestei energii sacre, pentru că acestea sunt obiectivele peregrinărilor anevoiase. Spre exemplu, muntele Kalais din Tibet este un munte sacru, atât pentru hiduisi, cât și pentru budiști. Se aseamănă cu casele din Shiva și cu miticul și misticul mntelui Meru, centrul universului.          Munții atrag și absorb energia invizibilă din împrejurimi: forța aerului, a apei, a electricității și a magnetismului: generează curenți, nori, tornade, ploi, cascade și râuri. Umplu imprejurumile de viață și oferă adăposturi și surse de hrană. De pe culmi, culorile și alți stimuli vizuali ne încânta ochiul cu o intensitate primară și o claritate extraordinară, iar mintea creează o senzație puternică și indescritibila de liniște și pace: senzația de a fi mai aproape de cer, într-o zonă rezervată zeilor. 

 Copacul, centru cosmic 

            Un alt element specific locurilor sacre este copacul, considerat că făcând parte din centrul cosmic, alături de cer și pământ. Și astăzi, copacul se află - în procesele de vindecare - în strânsă comuniune cu ființele umane. De exemplu, platanul de câmp ajută la vindecarea persoanelor care suferă de anumite crize emoționale, cauzate de traume sau accidente grave. Câteva minute zilnice de meditație în preajmă platanului de camp ne ajută să ne liniștim și să ne clarificăm gândurile. Bosmianii cred că baobabul este un arbore mitologic și a fost plantat cu rădăcină în sus de către o heina, când zeul creator a atribuit fiecărui loc sămânța din Paradis când s-a supărat și din cauza asta are acel aspect de arbore întors.  Mai la nord, în Kenya și Tanzania, se crede că, dacă te învârți de jur împrejurul unui baobab, poți să îți schimbi sexul. În schimb, spinul negru ajută la tratarea alergiilor. 
          Astfel, pădurea reprezintă catedrală oridinara. Lumina care străbate prin ferestruicile verzi ale frunzelor inundă arcele naosuli pe care îl formează copacii. 

 Apa, forță haosului și elixir de vindecare 

          Înaintea oceanului, acolo unde pământul se termină, începe o lume și mai veche, în care granițele dispar. În cascade, apa care cade din munți posedă o strălucire și o energie care împrospătează aerul și revigorează spiritul. Un lac este un loc de contemplare, de meditație.  

        Sângele palantului este răul organismului. 

 Pământul și corpul uman 

          Ideea că Terra însăși poate să simtă și să acționeze că un organism viu nu este nouă. Culturile ancestrale, fiecare cu mitologia să, păr să fi cultivat această credința dintotdeauna. Pornind de la această ipostază, descoperim noi analogii. Potrivit fiecărei înțelepciuni antice, există șapte grade de conștiință în corpul uman, corespunzătoare la șapte glande endocrine: epifiza, hipofiza, tiroida, timus, splina, glandele suprarenale și gonadă. Aceste niveluri de energie se concentrează în centre (chacras) care pot fi percepute intuitiv și prin clarviziunea prezicătorului, care le localizează într-o aură verticală de energie, poziționată în zona măduvei spinării.  

        Dacă percepem pământul că o unitate organică, posedă centrul energiei echivalentul centrelor care există în persoană? Există structuri ample care se pot identifică drept vaste organe ale conștiintei pământului - cu trăsături specifice - pe suprafețe distincte ale planetei?         Mișcarea aerului, curenții de apă și curenții electromagnetici ai globului sunt acțiuni complexe și deosebit de sensibile la schimbări. Sistemul oriental de puncte ale acupuncturii corpului uman pare să reflecte sistemul planetar.          Pe una dintre benzile de oscilație electrică se găsesc toate izvoarele culturii antice: Egiptul, Mesopotamia, Valea Indusului, Hindukus, Tibet, China centrală, regiunea Kanto din Japonia și pământurile hopi. Zonele sacre curpind puncte-cheie ale unei rețele mondiale de energie, de curând schițată de o echipă de arheologi ruși Doctorul David Zind spunea: "Prezența acestor elemente reflectă ideea conform căreia templul cosmic este un organism viu, capabil să producă un puternic rasunet în toate celelalte sisteme vii." 

  

Introducere

            

            Simpla mențiune a acestor locuri sacre, fie că sunt acum obiecte de adorare sau au fost în alte timpuri, trezește în interiorul nostru sentimente profunde; muntele Athos, orașul sfânt Ierusalim, oracolul din Delfi, sanctuarul Kaaba, catedrala din Chartres, marile piramide din Egipt, muntele sacru Kailas, orașul pierdut Machu Picchu, mănăstirile Glastonbury, copacul sfânt din Bodh Gaya sau Taj Mahal sunt doar câteva dintre cele maic unoscute locuri. 

             De mii de ani, culturile cele mai ancestrale au utilizat anumite locuri determinant, pe care le considerau puternice, ca un altar natural. De exemplu, kahunii hawaieni venerează munții insulei și vin aici pentru a se elibera, săvârșind ceremoniile care antrenează niște forțe aproape supranaturale; tibetanii se încărca cu energie de la munții de pe pământul lor, iar locuitorii din valea fluviului Zambezi venerează ral ca pe un dătător de viață și bine-făcător necondiționat. 

  

 MISTERUL LOCULUI SACRU 

  

              Sunt locuri unde se caută o viziune și se consideră atât de esențiale pentru viață persoanelor cum e inima organismului fiecărui individ. Viziunile sunt revelațiile divine care se manifestă prin intermediul imaginilor supranaturale. Pot fi experimentate de către persoane suficient de puternice spiritual pentru a le putea asimila, ca sfinții, misticii, șamanii.  

              Ce știm despre locurile cu potențial spiritual? Multe dintre acestea au fost supuse analizelor geometrice, electromagnetice, geobiologice și ale clarvăzătorilor, conducând cercetarea către percepții mai subiective, către cunoștință populară și înțelepciunea tradițională.