marți, 20 mai 2014

ISRAEL, Ierusalim

                  Ierusalimul nu mai are nevoie de prezentare: este oraşul sfănt prin excelenţă şi locul disputelor dintre creştini şi musulmani de când Mahomed a abandonat Domul Stâncii. La secole dupa cruciade, încă mai supravieţuieşte in mijlocul uraganului secolului XXI. 

                 Dincolo de faptul că reprezintă emblema a trei religii, Ierusalimul este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume. Era deja populat de către iebusiţii canaaniţi înainte de venirea triburilor ebraice din Canaan, la începutul secolului al XIII-lea î.Chr.

                 Originea etimologică a numelui său reiese din terminaţia "salem", care semnifică "pace" în vechea ebraică, şi "jeru", care se traduce prin "casă". Cu tot trecutul şi prezentul său agitat, Ierusalimul este "oraşul păcii". 
                Prin 990 î.Chr. regele David si Iuda au cucerit oraşul eubiştilor- David l-a transformat în capitala regatului său şi fiul său, Solomon, a construit primul templu din Ierusalim, destint să găzduiască Chivotul Legii, cu legile pe care Yahve i le-a dăruit lui Moise pe două table de piatră pe muntele Sinai. Ierusalimul şi Iudeea au fost dominate într-un grad mai mare sau mai mic de către asirieni, babilonieni, perşi, macedonieni si seleucizi, aceştia din urmă între 312 si 130 î.Chr.. Apoi, evreii au trăit o perioadă destul de liniştită sub conducerea macabeilor, până când teritoriul a fost cucerit de trupele romane ale lui Pompei, in 64 î.Chr. 
                În anul 66 d.Chr. s-a produs o revoltă evreiască, în care romanii au distrus cel de-al doilea Templu din Ierusalim. Sfârşitul rebeliunii s-a prosud între anii 132-135. 
                După căderea Imperiului Roman, oraşul a căzut în mâinile bizantinilor şi pe urmă ale arabilor, până în 1099, când cruciadele creştinilor au recucerit oraşul şi au creat Regatul lui Israel. Dupî înfrângerea suferită in Bătălia de la Hattin, în 1187, Saladin a ocupat oraşul cel nou. Cruciadele au reuşit să preia controlul asupra acestuia în tre 1228 si 1244, după care l-au pierdut definitiv.

CHILE, Rapa Nui

                Misterul din Rapa Nui constă în sinuciderea în masă a locuitorilor săi. De ce au taiat toţi copacii de pe insula pentru a-i înlocui cu statui gigantice, deşi ştiau că asta ar fi sfânşitul existenţei lor? 

                Insula Paştelui (Rapa Nui), aparţine de Chile din 1888, deşi este la 37000 de km de coastă, fiind izolată, practic, in mijlocul Oceanului Pacific. Această aşezare este şi mai misterioasă prin semnificaţia celui de-al doilea nume in polineziană, Te-Pito-Te-Henua, care înseamnă "Buricul Pământului". A treia denumire este Marakiterani: "ochi care privesc spre cer", probabil cu referire la enigmaticile statui. 


                 Are formă triunghiulară şi numără trei vulcani deja stinşi. Suprafaţa sa ocupă doar 117 km pătraţi. 
               Primii europeni care au ajuns aici în 1722 s-au întâlnit cu mii de polinezieni care populau insula, însă, în doar două secole, scavia şi boala au redus populaţia nativă la 200 de indivizi. În prezent, are sub 3000 de locuitori, produsul amestecului dintre băştinaşi şi chilieni de origine spaniolă.  

              Numele de "Insula Paştelui" se datoreză descoperitorului său, olandezul Jacob roggeveen, care a ajuns pe coastele insulei in 5 aprilie, în duminica Paştelui.
               De când a fost descoperită, Rapa Nui a stimulat imaginaţia a milioane de persoane, graţie impresionantelor sculpturi megalitice, sfincşi unici care ne trimit la o civilizaţie despre care nu ştim aproape nimic.

GRECIA, Oracolul din Delfi

                  Considerat de grecii antici centrul pământului, oraşul din Delfi era situat pe coasta sud-vestică a muntelui Parnas, la doar zece kilometri de golful Corint. În 480 î.Chr., un cutrremur a împiedicat un atac persan asupra oraşului, faăt care a fost vazut ca o intervenţie a lui Apollo. Totuşi, bogăţia din Delfi a făcut ca acesta să fie ţinta unor atacuri şi invazii repetate. În 346 î. Chr. a fost devastat de către regele Filip al II-lea al Macedoniei. Inclusiv celţii au întreprins un atac în anul 276 î.Chr.

                 Odată cu sosirea Imperiului Roman şi creştinizarea Greciei, DElfi a intrat într-o perioadă de decădere. Operele sale de artă şi tezaurele au fost jefuite (doar împăratul Nero şi-a însuşit 500 de statui). În mod surprinzător, oracolul a continuat sa fie activ până în 390 d. Chr., când a fost închis definitiv de către Teodosiu I, împăratul roman.
                  În 1892 au început săpăturile care au scos la lumină diferite temple, un altar şi un amfiteatru, precum şi zidurile originale ale oraşului. De asemenea, au găsit inscripţiile cu imnuri închinate lui Apollo.

                  Alegerea acestui loc sacru pentru oracol are legătură cu zeul iubirii, fiul lui Zeus şi al lui Leto. Conform legendei, Apollo a învins şarpele Pton care păzea sanctuarul. Plecând de la acest fapt mitologic, preoţii delfici au dezvoltat un ritual sofisticat pentru preoteasa principalî Pitia, prin intermediul căreia se manifesta însuşi Apollo, pentru a dezvălui prezentul şi viitorul.

CAMBODGIA, Oraşul zeilor jemeri

                  În acest loc cu o geometrie perfectă, viyibilă doar din spaţiu datorită dimensiunilor colosale, populat de numeroase şi fascinante divinităţi pietrificate, se află, conform cosmologiei hinduse, centrul lumii.

                  Complexul de temple din Angkor, Cambodgia, este unul din monumentele cele mai impresionante din lume. Situl arheologic actual se găseşte pe locul capitale jemere din secolele al IX-lea si al XV-lea. Primul oraş a fost ridicat in jurul templului Phnom Bakheng, pe o colină care reprezintă centrul lumii in cosmologia hindusă. Dinastia jemeră a extins acest oraş primordial cu noi temple închinate diverselor divinităţi din panteonul hinduist. În jurul primei coline s-au construit nişte bazine imense, care simbolizau oceanul ce înconjoară muntele sacru. Din tot complexul, templele cele mai importante sunt aşa numitul Angkor Wat, care datează din timpul regelui Suryanavarman al II-lea, care l-a construit în secolul XII-lea, inspirat de yeul Vishnu. Construcşia e plasată în jurul unei structuri centrale, din care se înălţau cinci turnuri sublime în formă de frunyă de lotus. În galeriile sale sunt sculpturi înfăţişând diferite episoade ale vieţii pline de fapte vitejeşti a lui Vishnu, precum şi nimfele sale cereşti. 

                  Jazavarnam al VII-lea a mutat ulterior capitala la nord de Phnom Bakheng, într-un complex cunoscut ca Angkor Tom, de unde se înalţă semeţ templul budist Bayon, împodobit cu gigantice sculpturi de piatră, cu imaginea regelui. A fost ultimul mare templu care s-a construit în acest loc.

TAJ MAHAL, Monumentul dragostei eterne

               Ne aflăm, poate, în faţa celui mai mare şi mai frumos monument construit din dragoste, din istoria umanităţii. Aleasa din palat a dat naştere celui de-al paisprezecelea fiu si a murit; atunci, împăratul a angajat un arhitect necunoscut pentru construirea acestui fabulos mausoleum.

              Ridicat in Arga, în nordul Indiei, a fost construit de către împăratul Shah Jahan pentru a adăposti mormântul celei de-a doua soţii, Arjumand Banu Begam. Cunoscută şi sub numele de  Mumtaz Mahal - "aleasa palatului" - a murit in 1631 dând viaţă delui de-al paisprezecelea fiu, la doar nouăsprezece ani. Se pare că moartea lui Mumtaz a fost o lovitură atât de dură pentru împărat că a încărunţit de la o zi la alta. În acelaşi an a iniţiat construcţia formidabilului mausoleu, care nu a fost terminat decât în anul 1653. Identitatea arhitectului care l-a proiectat este un mister, deşi s-a sugerat că ar putea fi vreun meşter din Turcia sau Persia, poate chiar din Isa Khan. Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai dramatice, împăratul a fost ţinut in capitivitate de către unul dintre fiii săi în fortul apropiat, Arga. Din celula sa putea să vadă Taj Mahal-ul, în timp ce îşi plângea pierdea soţiei şi a imperiului. 


 "Britanicii au tratat monumentul ca pe o operă de mare importanţă."


                    Construcţia Taj Mahal-ului a durat 22 de ani şi au fost antrenaţi peste 20000 de oameni din toată India si Asia Centrală. La terminarea operei, câtorva meşteri li s-au tăiat degetele - sau chiar o mână - pentru ca perfecţiunea Taj Mahal-ului să nu poată fi repetată în niciun alt loc. 
             Marea cupolă sub care se află mormântul lui Mumtaz are peste 73 de metri înălţime şi este decorată cu frumoase sculpturi în relief şi înscripţionări din Coran. E situat pe un podium pătrat, cu un minaret în fiecare colţ. Mausoleul este flancat de un colţ - un edificiu menit să confere echilibru întregului ansamblu.

            Mausoleul are în faţă o elegantă grădină arnamentală, cu specific persan. Are 300 de metri lăţime, cu un lac central care ajunge până la pragul porţii monumentale. Zidurile care adăpostesc monumentul funerar al lui Mumtaz Mahal - împreună cu mormântul lui Shah Jahan, care a murit in 1666 - sunt de asemenea din marmură, încrustate cu 43 de pietre preţioase distincte.

MACHU PICCHU, Orasul pierdut al incasilor

 Ce a fost în alte timpuri Machu Picchu? De ce pare afi abandonat? De ce niciun cornicar nu a menționat existența sa? 

              In 1991, arheologul nord-american Hiram Bingham a intreprins o exeditie pe marele rau Urubamba, pe versantul vestic al Anzilor peruvieni. Intentia lui era sa caute ramasite din Vilcabamba, capitala legendara in care incasii le-au tinut piept vreme de patru decenii cuceritorilor spanioli, in secolul al XVI-lea. La cotitura unui rau, un taran pe nume Melchor Arteaga s-a oferit sa-i arate cateva ruine ascunse de impunatorul munte care se inalta deasupra Urubambei. Era vorba de muntele Machu Picchu, care inseamna "munte batran" sau "batranul intelept". Pe munte, Bingham a gasit terase de culturi, locuinte, altare, scari, piete si temple ramase in paragina. In anul urmator, s-a intors conducand o mare expeditie pentru a sapa ceea ce in opinia sa trebuia sa fie Vilcabamba. Arheologii au identificat apoi acest loc cu Espiritu Pampa, o asezare mai mica pe care Bingham o refuzase in cautarile sale. Senationala descoperire din 1911 anunta deja numeroase intrebari. Ce fusese in acele timpuri Machu Picchu? De ce parea a fi amandonat? De ce niciun cronicar nu a mentionat existenta ta?

               Potrivit investigatiilor arheologice, Machu Picchu a fost construit in secolul al XV-lea, in timpul domniei lui Pachacuti, monarhul cel mai puternic din istoria incasilor. Avand in vedere pozitia izolata si accesul dificil la munte, unii istorici afirma da a fost "resedinta" privata a unui imparat. Altii sustin ca ar fi putut fi o fortareata construita de Pachacuti cu scopul de a cuceri bazinul Amazonului. Templele, altarele si observatoarele pot fi comparate cu cele ale imperiului Cuzco, sugerandu-se ca a fost un important centru comercial. Bingham insusi, care a murit convins ca a ajuns la Vilcabamba, a formulat ipoteze in care era vorba de locul de originile al civilizatiei incase. 

              Complexul religios Machu Picchu se extinde pe coasta pietei centrale a orasului, la poalele muntelui Huayna Pichhu. Epicentrul sau este Templul Soarelui, un turn circular printre pietre slefuite, ale carui baze formeaza o grota cunoscuta sub numele de Tumba Real. Structura sofisticata era destinata realizarii de masuratori stelare, la fel ca multe alt constructii impunatoare ale orasului. Acest complex de observare intareste ipoteza conform careia Macu Picchu era un loc rezervat catorva initiati, ale caror cunostinte temeinice din domeniul astrelor le acordau atat putere spirituala, cat si terestra. Dupa unii autori, aceste cunostinte au fost cele care le-au permis incasilor sa-si extinda domeniile de-a lungul Anzilor, in ciuda faptului ca nu cunosteau scrisul. 
            Observatorul principal din Machu Picchu este marea piatra solara cunoscuta sub numele de Intinhautana, semnificatia ei literala fiind "piatra care fixeaza soarele". Investigatiile au demonstrat ca aceasta semnala cu exactitate echinoctiile, solstitiile si alte fenomene stelare. La echinoctii, 21 marrtie si 21 septembrie, sacerdotii incasi foloseau aceasta piatra pentru "a fixa soarele", care, in aceste zile, stralucea doar deasupra pietrei, fara a arunca nicio umbra la amiaza. Scopul ritualului era sa evite ca astrul, care urma sa se indeparteze de zenit, sa se deplaseze catre nord sau catre sud. Sacerdotii foloseau piatra pentru "a o obliga sa se intoarca", cand se termina solstitiul de vara, si a o ascunde in spatele varfului muntelui sacru Pumasilo.