IORDANIA, Petra

           Petra, "orasul de piatra" ce impresioneaza pe tot pelerinul, este un sit arheologic aflat in sud-vestul Iordaniei. Orasul se intinde de-alungul poalelor Muntelui Hor, strabatand un lung defileu si intinzandu-se apoi pe laterala estica a vaii Arabah, cunoscuta sub denumirea de "Wadi Araba" - larga vale ce se intinde de la Marea Moarta si pana la Golful Aqaba.

         Orasul este renumit mai ales pentru arhitectura acestuia, sapata aproape in intregime in piatra muntelui pe care se sprijina majoritatea cladirilor.

         Flancat de pereti masivi de piatra si aprovizionat cu apa dintr-un rau se strabate periodic locul, orasul Petra nu prezenta doar aspectul de fortareata naturala si sigura, ci era situat si la intersectia celor mai importante drumuri comerciale. Astfel, prin acest nod comercial treceau drumurile spre Gaza in vest, spre Bosra si Damasc in nord, spre Aqaba si Leuce Come peste Marea Rosie, si spre Golful Persic, peste desert.

       Excavarile care au fost efectuate in zona au aratat ca reusita ridicarii unui oras in pustiu s-a datorat abilitatii si ingeniozitatii nabataenilor de a controla rezerva de apa, prin crearea unei oaze artificiale.

        Zona este traversata de scurte rafale de ploaie, astfel incat era nevoie neaparata de controlare acestor ploi scurte pentru o buna captare a apei. Astfel, locuitorii au construit bazine, cisterne din piatra si conducte - santuri. Aceste inovatii au reusit sa adune suficienta apa pentru depasitea perioadelor de seceta. Nabateenii concepusera un sistem ingenios care sa pompeze apa de la peste 50 de metri adancime, sistem ramas o enigma pana astazi, in ciuda numeroaselor teorii cu privire la acesta. Cu toate acestea, se pare ca,  pana si ei uitasera procedeul prin care acesta era pus in functiune, dovezile arheologice aratand ca locuitorii au parasit orasul in urma unui cutremur devastator (anul 363 d.H) care a distrus mecanismul de pompare al apei.

       Odata intrata sub conducerea romana, Petra a intrat rapid intr-un declin treptat. Astfel, importanta comerciala a acestui centru incepe sa nu mai fie una reprezentativa in lumea comertului din zona. Aceasta se datoreaza in mare parte si cresterii comertului pe mare.

      In anul 363, un cutremur de pamant darama multe dintre cladirile orasului, altale fiind doar grav avariate. Acest cutremur afecteaza si sistemul de colectare a apei, care asegura viata in oras.
      Deoarece multe dintre cladiri au devenit, cu timpul, foarte vulnerabile jafurilor, multe dintre morminte au fost pradate si multe dintre comori ratacite, ramanand astazi necunoscute.

INDIA, Bodh Gaya

                   Templul Mahabodhi (sanskrit: maha = mare, bodhi = Luminarea/Deșteptarea) este un templu budist în localitatea Bodh Gaya din statul federal Bihar, India. După legendă locul istoric unde Buddha, Gautama Siddhartha (563-483 î.Hr.) atinge iluminarea și devine întemeitorul budismului.

            Templul este o clădire de cărămidă cu 55 m înălțime din secolele I - III d.Hr , și este construit pe locul unui templu mai vechi cu acelaș nume , din timpurile împătatului mauryan Așoka.

            Acest templu este construit în stil dravidian. Fațada sa are șapte trepte ornate cu statui de-a lui Budha. Baza templului este construită în secolul I din gresie. Interiorul templului se află o statuie aurită a unui Budha care meditează și numeroase „stupe” (monumente budiste). In partea de nord a clădirii se află „cărarea nestematelor” (Chankramanar), cu 19 frunze de nufăr cioplite în piatră. Florile de nufăr marchează drumul făcut în timpul meditărilor sale de Budha după iluminarea sa.

          Pe marginea vestică a monumentului de formă piramidală se află smochinul sfânt „Mahabodhi” (ficus religiosa) sub care Budha medita pe tronul său de diamant (Vajrasana).

ISRAEL, Ierusalim

                  Ierusalimul nu mai are nevoie de prezentare: este oraşul sfănt prin excelenţă şi locul disputelor dintre creştini şi musulmani de când Mahomed a abandonat Domul Stâncii. La secole dupa cruciade, încă mai supravieţuieşte in mijlocul uraganului secolului XXI. 

                 Dincolo de faptul că reprezintă emblema a trei religii, Ierusalimul este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume. Era deja populat de către iebusiţii canaaniţi înainte de venirea triburilor ebraice din Canaan, la începutul secolului al XIII-lea î.Chr.

                 Originea etimologică a numelui său reiese din terminaţia "salem", care semnifică "pace" în vechea ebraică, şi "jeru", care se traduce prin "casă". Cu tot trecutul şi prezentul său agitat, Ierusalimul este "oraşul păcii". 
                Prin 990 î.Chr. regele David si Iuda au cucerit oraşul eubiştilor- David l-a transformat în capitala regatului său şi fiul său, Solomon, a construit primul templu din Ierusalim, destint să găzduiască Chivotul Legii, cu legile pe care Yahve i le-a dăruit lui Moise pe două table de piatră pe muntele Sinai. Ierusalimul şi Iudeea au fost dominate într-un grad mai mare sau mai mic de către asirieni, babilonieni, perşi, macedonieni si seleucizi, aceştia din urmă între 312 si 130 î.Chr.. Apoi, evreii au trăit o perioadă destul de liniştită sub conducerea macabeilor, până când teritoriul a fost cucerit de trupele romane ale lui Pompei, in 64 î.Chr. 
                În anul 66 d.Chr. s-a produs o revoltă evreiască, în care romanii au distrus cel de-al doilea Templu din Ierusalim. Sfârşitul rebeliunii s-a prosud între anii 132-135. 
                După căderea Imperiului Roman, oraşul a căzut în mâinile bizantinilor şi pe urmă ale arabilor, până în 1099, când cruciadele creştinilor au recucerit oraşul şi au creat Regatul lui Israel. Dupî înfrângerea suferită in Bătălia de la Hattin, în 1187, Saladin a ocupat oraşul cel nou. Cruciadele au reuşit să preia controlul asupra acestuia în tre 1228 si 1244, după care l-au pierdut definitiv.

CHILE, Rapa Nui

                Misterul din Rapa Nui constă în sinuciderea în masă a locuitorilor săi. De ce au taiat toţi copacii de pe insula pentru a-i înlocui cu statui gigantice, deşi ştiau că asta ar fi sfânşitul existenţei lor? 

                Insula Paştelui (Rapa Nui), aparţine de Chile din 1888, deşi este la 37000 de km de coastă, fiind izolată, practic, in mijlocul Oceanului Pacific. Această aşezare este şi mai misterioasă prin semnificaţia celui de-al doilea nume in polineziană, Te-Pito-Te-Henua, care înseamnă "Buricul Pământului". A treia denumire este Marakiterani: "ochi care privesc spre cer", probabil cu referire la enigmaticile statui. 

                 Are formă triunghiulară şi numără trei vulcani deja stinşi. Suprafaţa sa ocupă doar 117 km pătraţi. 
               Primii europeni care au ajuns aici în 1722 s-au întâlnit cu mii de polinezieni care populau insula, însă, în doar două secole, scavia şi boala au redus populaţia nativă la 200 de indivizi. În prezent, are sub 3000 de locuitori, produsul amestecului dintre băştinaşi şi chilieni de origine spaniolă.  

              Numele de "Insula Paştelui" se datoreză descoperitorului său, olandezul Jacob roggeveen, care a ajuns pe coastele insulei in 5 aprilie, în duminica Paştelui.
               De când a fost descoperită, Rapa Nui a stimulat imaginaţia a milioane de persoane, graţie impresionantelor sculpturi megalitice, sfincşi unici care ne trimit la o civilizaţie despre care nu ştim aproape nimic.

GRECIA, Oracolul din Delfi

                  Considerat de grecii antici centrul pământului, oraşul din Delfi era situat pe coasta sud-vestică a muntelui Parnas, la doar zece kilometri de golful Corint. În 480 î.Chr., un cutrremur a împiedicat un atac persan asupra oraşului, faăt care a fost vazut ca o intervenţie a lui Apollo. Totuşi, bogăţia din Delfi a făcut ca acesta să fie ţinta unor atacuri şi invazii repetate. În 346 î. Chr. a fost devastat de către regele Filip al II-lea al Macedoniei. Inclusiv celţii au întreprins un atac în anul 276 î.Chr.

                 Odată cu sosirea Imperiului Roman şi creştinizarea Greciei, DElfi a intrat într-o perioadă de decădere. Operele sale de artă şi tezaurele au fost jefuite (doar împăratul Nero şi-a însuşit 500 de statui). În mod surprinzător, oracolul a continuat sa fie activ până în 390 d. Chr., când a fost închis definitiv de către Teodosiu I, împăratul roman.

                  În 1892 au început săpăturile care au scos la lumină diferite temple, un altar şi un amfiteatru, precum şi zidurile originale ale oraşului. De asemenea, au găsit inscripţiile cu imnuri închinate lui Apollo.

                  Alegerea acestui loc sacru pentru oracol are legătură cu zeul iubirii, fiul lui Zeus şi al lui Leto. Conform legendei, Apollo a învins şarpele Pton care păzea sanctuarul. Plecând de la acest fapt mitologic, preoţii delfici au dezvoltat un ritual sofisticat pentru preoteasa principalî Pitia, prin intermediul căreia se manifesta însuşi Apollo, pentru a dezvălui prezentul şi viitorul.

CAMBODGIA, Oraşul zeilor jemeri

                  În acest loc cu o geometrie perfectă, viyibilă doar din spaţiu datorită dimensiunilor colosale, populat de numeroase şi fascinante divinităţi pietrificate, se află, conform cosmologiei hinduse, centrul lumii.

                  Complexul de temple din Angkor, Cambodgia, este unul din monumentele cele mai impresionante din lume. Situl arheologic actual se găseşte pe locul capitale jemere din secolele al IX-lea si al XV-lea. Primul oraş a fost ridicat in jurul templului Phnom Bakheng, pe o colină care reprezintă centrul lumii in cosmologia hindusă. Dinastia jemeră a extins acest oraş primordial cu noi temple închinate diverselor divinităţi din panteonul hinduist. În jurul primei coline s-au construit nişte bazine imense, care simbolizau oceanul ce înconjoară muntele sacru. Din tot complexul, templele cele mai importante sunt aşa numitul Angkor Wat, care datează din timpul regelui Suryanavarman al II-lea, care l-a construit în secolul XII-lea, inspirat de yeul Vishnu. Construcşia e plasată în jurul unei structuri centrale, din care se înălţau cinci turnuri sublime în formă de frunyă de lotus. În galeriile sale sunt sculpturi înfăţişând diferite episoade ale vieţii pline de fapte vitejeşti a lui Vishnu, precum şi nimfele sale cereşti. 

                  Jazavarnam al VII-lea a mutat ulterior capitala la nord de Phnom Bakheng, într-un complex cunoscut ca Angkor Tom, de unde se înalţă semeţ templul budist Bayon, împodobit cu gigantice sculpturi de piatră, cu imaginea regelui. A fost ultimul mare templu care s-a construit în acest loc.

TAJ MAHAL, Monumentul dragostei eterne

               Ne aflăm, poate, în faţa celui mai mare şi mai frumos monument construit din dragoste, din istoria umanităţii. Aleasa din palat a dat naştere celui de-al paisprezecelea fiu si a murit; atunci, împăratul a angajat un arhitect necunoscut pentru construirea acestui fabulos mausoleum.

              Ridicat in Arga, în nordul Indiei, a fost construit de către împăratul Shah Jahan pentru a adăposti mormântul celei de-a doua soţii, Arjumand Banu Begam. Cunoscută şi sub numele de  Mumtaz Mahal - "aleasa palatului" - a murit in 1631 dând viaţă delui de-al paisprezecelea fiu, la doar nouăsprezece ani. Se pare că moartea lui Mumtaz a fost o lovitură atât de dură pentru împărat că a încărunţit de la o zi la alta. În acelaşi an a iniţiat construcţia formidabilului mausoleu, care nu a fost terminat decât în anul 1653. Identitatea arhitectului care l-a proiectat este un mister, deşi s-a sugerat că ar putea fi vreun meşter din Turcia sau Persia, poate chiar din Isa Khan. Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai dramatice, împăratul a fost ţinut in capitivitate de către unul dintre fiii săi în fortul apropiat, Arga. Din celula sa putea să vadă Taj Mahal-ul, în timp ce îşi plângea pierdea soţiei şi a imperiului. 

 "Britanicii au tratat monumentul ca pe o operă de mare importanţă."

                    Construcţia Taj Mahal-ului a durat 22 de ani şi au fost antrenaţi peste 20000 de oameni din toată India si Asia Centrală. La terminarea operei, câtorva meşteri li s-au tăiat degetele - sau chiar o mână - pentru ca perfecţiunea Taj Mahal-ului să nu poată fi repetată în niciun alt loc. 

             Marea cupolă sub care se află mormântul lui Mumtaz are peste 73 de metri înălţime şi este decorată cu frumoase sculpturi în relief şi înscripţionări din Coran. E situat pe un podium pătrat, cu un minaret în fiecare colţ. Mausoleul este flancat de un colţ - un edificiu menit să confere echilibru întregului ansamblu.

            Mausoleul are în faţă o elegantă grădină arnamentală, cu specific persan. Are 300 de metri lăţime, cu un lac central care ajunge până la pragul porţii monumentale. Zidurile care adăpostesc monumentul funerar al lui Mumtaz Mahal - împreună cu mormântul lui Shah Jahan, care a murit in 1666 - sunt de asemenea din marmură, încrustate cu 43 de pietre preţioase distincte.